Posted on

Interviu la Radio România Cultural

Ion Borșan (CdRF) și Matei Dumitru (°isopatrusute) au fost invitați să povestească despre fotografia pe film la emisiunea Radio România Cultural “Orașul vorbește”, alături de Daria Ghiu. Înregistrarea emisiunii și transcrierea dialogului se află aici!

Ascultă interviul:

Interviu Școala de Fotografie la Orașul Vorbește – Radio România Cultural (Ion Borșan, Matei Dumitru) – 11 noiembrie 2024

Transcriere:

Daria Ghiu: Școala de Fotografie este o rubrică realizată împreună cu Centrul de Resurse în Fotografie. Confondatorul centrului, Ion Borșan, este alături de mine prin telefon – bună dimineața, Ion!

Ion Borșan: Bună dimineața, Daria!

DG: Te las pe tine să prezinți subiectul, eu am făcut o introducere a emisiunii. Vorbim despre fotografia pe film și să ne spui despre invitatul nostru de astăzi, Ion.

IB: Într-adevăr vorbim despre fotografia pe film. Invitatul nostru de azi este Matei Dumitru, are un centru de developare aici în București și cred că este una dintre cele mai potrivite persoane de a vorbi despre treaba asta. Fotografia pe film cumva trăiește o renaștere anii ăștia, oamenii se reîntorc la tipul ăsta de fotografie din diverse motive, principalul fiind că imaginea este cu totul specială, dar cred că Matei poate dezvolta foarte bine pe tema asta.

DG: Matei, spune-mi despre prezentul fotografiei pe film. Când a început ea să fie din nou foarte practicată? Bănuiesc că a avut un soi de cădere, poate după anii 90 și și-a revenit la un moment dat.

Matei Dumitru: Salutare Daria, salutare Ion! Mă bucur să fiu alături de voi în dimineața asta! Ion a făcut o introducere foarte bună despre reînvierea fotografiei pe film, care într-un fel poate fi văzută ca o reînviere, într-un fel poate fi văzută ca o chestie care nu a dispărut deloc, dar în timeline-ul general al lucrurilor cred că odată cu adopția la scară largă a fotografiei digitale lucrurile au încetinit începând de prin 2008 până într-un punct foarte jos prin 2012-2014 când majoritatea laboratoarelor începeau să se închidă, nu prea mai folosea nimeni aparate pe film până când au fost redescoperite de subcultură și transformate într-un lucru pentru pasionați cu un șarm aparte pe care oamenii îl caută pentru abordarea diferită pe care ți-o impune.

DG: Hai să vorbim despre această abordare. De ce fotografia pe film, eterna întrebare… Răspunsul tău vine din interior fiindcă te ocupi cu asta și cu developarea și cu tot ceea ce înseamnă fotografia pe film.

MD: Exact. Eu mi-am petrecut ultimii aproape 10 ani prin camere obscure, lucru care sună foarte ciudat acum că îl spun cu voce tare! Este departe de mine să mai propun ideea că fotografia pe film este cumva superioară fotografiei digitale, sau că este un mediu de captură superior. Au existat aceste discuții, nu mai este cazul să le purtăm pentru că de fapt nu despre asta este ideea. Fotografia pe film propune o abordare puțin diferită. Un pic mai lentă, un pic mai anticipativă sau mai meditativă, pentru că cel puțin atracția ei pentru mine și ceea ce m-a convins pe mine să fac fotografii pe film a fost că într-o epocă în care producem fenomenal de multă informație și suntem obișnuiți să obținem feedback instant de la totul din jurul nostru ne forțează cumva prin modul ei de funcționare să încetinim. Așa că poți să ai un aparat, poți să ai o rolă de film cu 36 de poziții în el și îți oferă ocazia să te oprești, să gândești un pic și să exiști în momentul în care faci o fotografie. La care mai adaugi că există un anume inefabil al imaginii analogice, totul poate fi calculat până la un punct, totul poate fi anticipat până la un punct, dar există întotdeauna un grad de impredictibilitate a rezultatelor pe care le vei obține și întotdeauna există un factor de surpriză când ți-ai terminat un film, l-ai lăsat la developat și aștepți până când ești reunit cu fotografiile tale – este o experiență thrilling.

DG: Da, această surpriză… nu e totul acolo pe loc, nu, în telefoanele noastre sau în aparatele digitale? Mă gândeam acum că mulți dintre noi avem filme nedevelopate pe acasă, au trecut anii peste ele și am uitat să le mai dăm o viață. Apare și această distanță uneori, nu? Sau până și un film, pot să țină câteva luni acele 36 de poziții, să ai o lentoare și trece timpul până ai developat totul și parcă îți reamintești. Un trecut recent redevine actualitate cu surprizele lui, nu?

MD: Cu siguranță! Este un lucru pe care îl întâlnim atât de frecvent în comunitatea noastră. Lăsând la o parte cazul în care scoatem la lumină fotografii uitate în dulap de acum 30 de ani, ceea ce este un sentiment minunat, dar există elementul acesta de jurnal și de reaccesare a memoriei. Și eu fac lucrul ăsta – fac fotografii timp de luni de zile pe un singur film și atunci când îl developez în sfârșit în general uit ce am fotografiat și nu știu ce urmează să găsesc acolo. Este un moment fantastic de reconectare cu sinele și de văzut cam ce am făcut în ultima bucată de timp.

DG: Și mă gândeam acum și la un soi de adâncime a fotografiilor, nu? Ai un soi de… sunt multe straturi acolo, are o anumită textură totul. Și nu mă refer concret, chiar metaforic, o fotografie pe film este altfel cu toată profunzimea ei.

MD: Sută la sută. Este foarte frumos că metafora pleacă din construcția fizică a materialului, care este un suport de plastic cu numeroase straturi de emulsie. Este inutil să încerci să reproduci toată complexitatea difuziei luminii în materialul fotosensibil și sunt atât de multe mici miracole optice care se întâmplă în momentul capturii unei imagini care ar fi foarte greu de reprodus în mod artificial în vastitatea și diversitatea lor. Apropo de profunzimea imaginii la un nivel metaforic, mi se pare că vine de la filozofia personală și ethos de fotografiere în momentul în care lucrezi pe film versus momentul în care lucrezi pe digital. În special pentru că îți impune un nivel de hotărâre și un nivel de reflecție atunci când faci fotografiile pentru că nu poți beneficia de feedback instant. Deci deși în mod rațional ai putea privi acest lucru ca pe un dezavantaj – fac un lucru și vreau să văd ceea ce fac imediat, ca să pot ajusta și să obțin mai lesne ceea ce caut, this holds you down și îți impune să iei o pauză, în ritm mai lent.

DG: Matei, îți mulțumesc mult, ce pledoarie frumoasă ai făcut pentru fotografia pe film. Îl mai întreb pe Ion Borșan la final: Școala de fotografie a Centrului de Resurse este atentă la fotografia pe film? Aveți cursuri dedicate acesteia? Se discută despre ea?

IB: Se discută despre. Cu Matei o să avem o colaborare în cadrul acestui curs și a viitorului curs tocmai în sensul ăsta, unde o să mergem noi în laborator să developăm, să vedem care-i treaba cu fotografia pe film. Mulți dintre fotografii noștri trag și pe film, și instant (Polaroid), este bine ca fotograf să te joci cu toate mediile.